Biblia, taină şi destăinuire

Lect. univ. drd. Florin Lăiu, 22.01.09 Cernica

Sfânta Scriptură este destăinuirea de Sine a lui Dumnezeu. Cei care o iubesc, au ajuns să cunoască pe Dumnezeu, adevărul despre lume şi despre ei înşişi, mult mai bine decât prin ceea ce poate oferi cea mai bună tradiţie religioasă. Fără a minimaliza importanţa educativă spirituală a tradiţiei religioase, care a funcţionat de la Adam până la Moise şi care a fost garantată permanent prin descoperiri divine speciale, din timp în timp; fără a minimaliza importanţa tradiţiilor religioase ale popoarelor, deşi aceste tradiţii nu au garanţii cereşti, dimpotrivă, sunt corupte de influenţe malefice; fără a minimaliza tradiţiile creştinismului istoric sau modern, Sfânta Scriptură este mărturia obiectivă a unei descoperiri speciale a lui Dumnezeu în lume, o revelaţie superioară pentru orice conştiinţă care se apropie de ea cu respect.

Dumnezeu ne-a vorbit şi ne vorbeşte pe multe căi. Este posibil să ne dea chiar descoperiri personale supranaturale. Este posibil să avem intuiţii şi iluminări spirituale, putem auzi predici şi sfaturi din partea unor oameni dedicaţi, care să ne marcheze viaţa. Dar nimeni nu poate face ce poate face Biblia: să ne dea noi descoperiri despre Dumnezeu, să ne înnoiască şi să ne întărească credinţa, să ne asigure că Dumnezeul căruia ne închinăm şi Dumnezeul Bibliei sunt Unul şi Acelaşi. Dacă am găsit între timp un Dumnezeu în aparenţă mai bun decât Dumnezeul Scripturii, nu am înţeles-o şi nu L-am înţeles.

Din nefericire, în ciuda creşterii nivelului de educaţie în timpurile noastre, oamenii sunt încă analfabeţi în ce priveşte Scriptura. „Degeaba ştii să citeşti, dacă n-ai citit niciodată Biblia!”, avertizează reclama de la Institutul Biblic Prin Corespondenţă „Sola Scriptura”. Problema alfabetizării biblice nu este nouă. Acum 2700 de ani, profetul Isaia scria (Is 29:11-13):

Toată această descoperire profetică a ajuns pentru voi ca şi cuvintele acelei cărţi pecetluite. Dacă o dai unuia care ştie carte, şi-i zici: “Citeşte!”, îţi răspunde: “Nu pot, pentru că este pecetluită!”. Dacă o dai unuia care nu ştie carte, şi-i zici: “Citeşte!”, îţi răspunde: “Nu ştiu carte!” Domnul a zis: “…poporul acesta se apropie de Mine cu gura şi mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui e departe de Mine, şi toată cucernicia lor este poruncă omenească, o închinare mecanică.”

Acest pasaj profetic a fost citat şi de Iisus în Matei 15 şi Marcu 7:

,,Bine a mai profeţit Isaia despre voi, ipocriţilor, după cum este scris: ,Poporul acesta Mă cinsteşte cu buzele, dar inima lui este departe de Mine. 7 Degeaba Mă cinstesc ei, prin învăţături care nu sunt decât porunci omeneşti.` 8 Voi lăsaţi porunca lui Dumnezeu şi ţineţi tradiţia care vine de la oameni. .. 9 El le-a mai zis: ,,Aţi dat frumos la o parte porunca lui Dumnezeu, ca să impuneţi tradiţia voastră. 10 De exemplu, Moise a zis: …. 11 Voi, dimpotrivă, ziceţi: …. 13 Şi aşa aţi desfiinţat cuvântul lui Dumnezeu, prin datina voastră.”

Dacă pentru cei care nu citesc Biblia – pentru că nu ştiu carte, sau pentru că preferă să audă sau să imite – Cartea lui Dumnezeu este o mare taină (şi în multe cazuri, o taină învăluită de temeri superstiţioase), totuşi pentru cei care ştiu să citească, Biblia este destăinuire, o taină dezvăluită. Iniţierea în această taină însă este mai mult decât simpla alfabetizare, cu siguranţă, mai mult decât îndoctrinarea confesională. În clasa întâi învăţăm tot alfabetul, dar încă nu putem citi orice carte şi să înţelegem toate lucrurile. Este nevoie de o instruire mai profundă şi mai înaltă, ca să poţi înţelege şi aprecia o carte de chimie, alta de poezie, alta de gramatică.

Există chei, pentru mulţi încă secrete, ale citirii corecte a Bibliei. Întrucât acestea sunt cunoştinţe decisive, le vom menţiona. Înainte de toate, orice cititor al Bibliei este nevoie să aibă câteva noţiuni elementare despre cum a fost scrisă Biblia. Ea nu este o epistolie căzută din cer, nici o colecţie de versete, ci o mică bibliotecă formată din patru colecţii de cărţi, primele trei fiind Legea, Profeţii şi Scripturile, constituind primul testament al Bibliei, sau Biblia Ebraică, a patra colecţie cuprinzând scrierile primilor apostoli, profeţi, evanghelişti şi seniori ai Bisericii. Convenţional, creştinii au numit scrierile sfinte dinainte de Christos, Vechiul Testament, iar pe cele de după Christos le-au numit Noul Testament. Pe unii, această distincţie dintre nou şi vechi îi derutează, sau îi inspiră la o teologizare abuzivă, antinomiană a Scripturii. Dar faptul că, înainte de a apărea primele epistole şi evangheliile scrise, Biblia primilor creştini conţinea în exclusivitate canonul iudaic al Scripturii, ar trebui să dezumfle zelul celor care văd în primul testament al Bibliei, mărturia unei religii omeneşti, primitive, religia lui Moise. Toţi cei care nu-L iubesc pe Moise au nevoie să ştie că Dumnezeul Bibliei L-a considerat mai mult decât un profet, şi în contrast cu mulţi sfinţi şi cuvioşi care se lăfăie prin calendarele creştine, Moise locuieşte acum în cer, şi el este primul care a fost trimis la Iisus ca să-L încurajeze pe drumul crucii, aşa cum Evanghelia ne destăinuie. Moise, care se identifică cu Legea, şi Ilie care se identifică cu Profeţii, care chemau înapoi la Dumnezeu şi la Legea Lui, sunt primii sfinţi mântuiţi care L-au încurajat pe Iisus să meargă înainte. Nu putem renunţa astăzi la autoritatea Christosului preexistent, care este dezvăluit în Scripturi ca fiind creatorul lumilor, călăuzitorul patriarhilor, izbăvitorul şi legiuitorul lui Israel, al Cărui Spirit a vorbit prin profeţi. A renunţa la autoritatea egală a Primului Testament, ar însemna să renunţăm la adevăratul Christos.

În legătură cu cele de mai sus, rămâne foarte clar faptul că Biblia, în ambele ei testimonii, este un tezaur istoric al poporului evreu. Toţi autorii biblici, afară de o minoritate (Balaam, Nabucodonosor, Luca) au fost evrei, iar cei care nu au fost evrei, asemenea celor trei crai din răsărit, şi-au adus cu reverenţă şi admiraţie tributul la tezaurul lui Israel. „Noi ne închinăm la ceea ce cunoaştem, căci mântuirea vine de la evrei!”, spunea Iisus femeii samarinene (Ioan 4).

Din fericire, încă din antichitate, Biblia nu a rămas pecetluită pentru restul lumii. Ea este astăzi cea mai preţioasă comoară a literaturii şi culturii universale. Chiar dacă în numele ei s-au făcut şi multe abuzuri istorice şi încă se mai fac, chiar dacă istoria Bisericii poate fi comparată cu istoria Templului şi a Sinagogii, realitatea incontestabilă este că Biblia stă la temelia civilizaţiei europene şi este izvorul spiritual al tuturor filosofiilor politice progresiste ale umanismului modern, chiar când acesta nu-şi mai recunoaşte inspiraţia. Cele mai prospere ţări din lume nu sunt cele mai dotate natural, ci acelea care au încurajat libera circulaţie a Scripturii şi au redat individului dreptul de a crede şi a cerceta. „Crede şi nu cerceta!”, poruncesc tradiţiile populare (păgâne, iudaice, creştine sau islamice). „Cercetează şi crede!”, porunceşte Scriptura sub diferite forme.

Există importante principii şi reguli de bun simţ care ne ajută să îneţelegem Scriptura mai bine astăzi decât ieri. În primul rând, este absolut necesară înţelegerea distincţiei dintre inspiraţia autorilor Scripturii, pe de o parte, şi scrierea ca atare, pe de altă parte, ca participare umană, cu întreaga capacitate culturală a scriitorului, dar cu limitele şi imperfecţiunile inerente oricărei întreprinderi omeneşti, în ce priveşte limba, retorica şi logica, sau modul de gândire. Toate acestea sunt omeneşti, sunt un vas de lut, dar poartă în ele comoara scumpă a mesajului divin infailibil, pe care ne putem sprijini cu toată siguranţa. Biblia nu ne-a fost dată ca autoritate în domeniul ştiinţelor, chiar dacă unele mesaje ale ei ar fi cel mai bun sfătuitor pentru mulţi învăţaţi care se aventurează să tragă concluzii cu privire la originile şi destinul lumii, în contradicţie cu Biblia. Biblia nu ne-a fost dată ca să ne informeze exact câte colţuri are pământul, câte ceruri suprapuse sunt până ajungi la Dumnezeu, cât este de tare tăria cerului, sau de ce rinichii şi vintrele intră mai bine în rezonanţă cu compasiunea, decât inima sau pancreasul. Biblia nu ni s-a dat ca să ştim dacă duhul omului la moarte se duce în sus sau în jos, nici ca să aflăm câte aventuri poţi avea înainte de ultima şansă de pocăinţă. Sunt foarte, foarte multe întrebări ale noastre la care Biblia nu răspunde. Ea tace adesea, asemenea lui Iisus la judecata lui Pilat. Când venim înaintea Scripturii cu un spirit de preaputernici şi judecători, cu spirit de irozi şi caiafe, Biblia tace. Tace şi se lasă batjocorită, pălmuită, scuipată, încununată cu ghirlanda de zizif a scepticismului şi uneori crucificată fără milă.

Părintele Ioan Păun din Constanţa, mi-a povestit că pe când era în seminar, preotul profesor a confiscat de la un student o biblie Cornilescu, şi după o sfântă diatribă a rupt-o în faţa clasei şi a călcat-o în picioare, ca să înveţe ucenicii pentru totdeauna, că este păcat de moarte să te atingi de cele ale ereticilor. Pe atunci, Părintele Păun era ortodox sincer şi credincios, dar s-a îngrozit de această demonstraţie anticristă. Un turc n-ar fi făcut aşa ceva, poate nici chiar un ateu. Şi se mai întâmplă chiar şi astăzi, ca un dreptcredincios să arunce pe foc Biblia, fiindcă i s-a părut lui că nu este cea corectă. Dar acesta este în toate cazurile, gestul unor oameni care nu citesc nici varianta pe care ei o cred corectă. Biblia îi înfurie pentru simplul fapt că citirea ei este o exprimare a libertăţii individuale, exprimarea unor idealuri de elită, în contrast cu primitivismul şi vulgaritatea lumii. Oamenii de nimic urăsc Biblia. Dar şi aceştia o urăsc pentru că nu o cunosc. Unii dintre cei mai de jos oameni, total nereligioşi şi păcătoşi, adesea puşcăriaşi au fost schimbaţi prin întâlnirea cu Scriptura. Dacă cineva se teme de o traducere protestantă a Bibliei, să citească versiunile biblice ale Bisericii din care face parte; dar să citească. Nu vă lăsaţi prostiţi de cei care vă spun că este păcat ca mirenii să citească Sfânta Scriptură. Citiţi, mai degrabă, în ea, şi vedeţi că nu este scris nimic despre un asemenea păcat. Dimpotrivă, este mare păcat să n-o citeşti, astăzi când toată lumea ştie să citească, şi când Biblia, în multe traduceri şi versiuni, în toate limbile, de toate dimensiunile, îţi stă la dispoziţie.

Citeşte-o, ţinând seama de principiile şi regulile de bun simţ ale hermeneuticii şi exegezei. Nu uita, că nimic din ce este omenesc nu este perfect, că Biblia a ajuns până la noi trecând prin multe copieri cu mâna, de-a lungul secolelor, şi prin traduceri diferite. Compară traducerile, acolo unde găseşti probleme şi chiar unde nu găseşti, consultă pe un alt cititor sau pe un profesionist. Mai presus de toate, ţine-te strâns de contextul literar şi cultural-istoric, o regulă pe care toţi o cunosc şi o proclamă, dar adesea este ignorată. Nu avea pretenţia să înţelegi totul deodată: nimeni n-a înţeles deodată. Nu aştepta să înţelegi totul: nu este nimeni care să înţeleagă totul. Dacă însă ai înţeles care este calea mântuirii, dacă L-ai găsit pe Dumnezeul Mântuitor şi mergi consecvent pe această cale, Acelaşi Spirit care te-a făcut să înţelegi primele lecţii, te va călăuzi până la sfârşit, atât cât îţi este dat să ştii şi să faci.

Lăudat să fie Dumnezeu, care a ridicat pe smeriţii cărturari şi caligrafi care au introdus şi în ţările românilor Biblia, de la Psaltire şi Palie, până la Noul Testament de la Bălgrad, până la Biblia lui Şerban şi la tenativa lui Heliade-Rădulescu, până la versiunile moderne Nitzulescu, Galaction, Cornilescu, Anania, Colegiul Noua Europă, precum şi ultimele versiuni GBV, TBS, NTR etc.

Salutăm prezenţa Bibliei multilingve în acest loc al uceniciei biblice, după ce a călătorit zeci de mii de kilometri, ca un simbol al universalităţii spiritului creştin şi al frăţiei dintre popoare. Iar dacă limbii române i s-a rezervat Epistola către Filimon, o epistolă mică, dar plină de adevăratele înţelesuri ale libertăţii sociale şi frăţiei creştine, fie ca destinul tuturor vorbitorilor de limbă română să fie o epistolă vie, asemenea sfintei Epistole către Filimon.

Dumnezeu să binecuvânte România şi toate ţările care au deschis porţile pentru Biblie. Dumnezeu să trezească şi popoarele care încă sunt ostile Bibliei şi să reînvie interesul spiritual în ţările care au fost cândva fruntea creştinătăţii. Dumnezeu să binecuvânte pe toţi care astăzi fac un nou legământ cu Dumnezeu, pentru ca Biblia să nu rămână marea taină, ci destăinuirea dragostei lui Dumnezeu ! Aşa ne rugăm şi aşa să ne ajute Dumnezeu !