Bacau

Pâinea noastră cea de toate zilele

Prilejuită de trecerea proiectului „Urmează Biblia” prin Bacău, expoziţia „Biblia şi societatea contemporană” a ajuns miercuri 28 ianuarie 2009, în Bacău la Biserica Adventistă de Ziua a Saptea de pe strada Energiei.
După deschidere, Biblia multilingva care este simbolul proiectului, a fost adusă de reprezentatii Uniunii de Conferinte: Viorel Dima, directorul Departamentului Libertate religioasă si Cristian Modan, Directorul Departamentului de tineret.

În deschiderea expozitiei, în fata a peste 250 de participanti, au conferentiat personalităţi locale şi invitaţi speciali despre importanţa Bibliei în societate, religie şi viaţa personală. Preotul ortodox Octavian Bălan, preotul catolic Daniel Cimpu, pastorul Ovidiu Viişoreanu de la Biserica Creştină după Evanghelie, un reprezentat al prof. Irina Leonte, inspector şcolar de religie de la Inspectoratul Şcolar al judeţului Bacău şi lect. univ. dr. Laurentiu Ionescu, de la Institutul Teologic Adventist. A fost prezent şi pastorul Daniel Lacatoş din partea Bisericii Baptiste.

Prezentarea intitulată „Minunea Bibliei” susţinută de lect. univ. dr. Laurentiu Ionescu, a vorbit despre modul supranatural în care a fost scrisă, transmisă şi tradusă Sfânta Scriptură pentru a ajunge până la noi. În finalul prezentării, au fost propuse câteva metafore pe care Biblia le foloseşte pentru a se descrie. Cuvântul lui Dumnezeu care este „Pâinea” a reprezentat concluzia prezentării şi apelul la a nu ne înfometa de această hrană care vine din veşnicii.

Cuvintele preotului catolic Daniel Cimpu cu care şi-a încehiat alocuţiunea au fost: „Citeşte Sfânta Scriptură! ce citeşti să crezi! ce crezi să predici! Iar ce predici să trăieşti!”

Moderatorul întâlnirii pastorul Ciprian Iorgulescu, Directorul Departamentului Libertate Religioasă de la Conferinţa Moldova a intervievat despre supravieţuirea Bibliei în vremea comunismului pe Ticu Cascaval, un campion al publicării şi distribuirii literaturii din acele vremuri. Cifrele despre care a vorbit Ticu erau de ordinul a mii de Biblii şi zeci de mii de alte cărţi creştine. Cu riscul arestării şi al anchetelor securităţii filiera prin care se distribuiau Bibliile a funcţionat pe toată perioada comunismului. Codul prin care erau denumite Bibliile în convorbirile telefonice (interceptate şi în acea vreme) era: „Am nişte pâine!”, „Te interesează?” Deşi vreme de secetă spirituală, perioada comunismului a fost marcată de iubitori ai Cuvântului care cu costuri foarte mari au dus „pâinea” celor „înfometaţi”.

Corul de copii „Ecou” al Bisericii Bacău-Speranţa şi violonistul Mihai Gherghelaş au încâtat asistenţa cu muzica lor iar expoziţia ce a urmat prezentărilor a adus în faţa celor prezenţi un număr impresionant de exemplare diferite de Biblii, unele datând din secolele reformei protestante, altele din zilele noastre, unele cu coperţi groase din piele brută sau lemn, altele cu coperţi finisate cu scris aurit. Tot în timpul expoziţiei, o reproducere actuală a tiparniţei inventate de Gutenberg imprima pentru doritori textul de aur.

La finalul întâlnirii pastorul Cristian Modan a vorbit despre motivaţia şi istoricul proiectului făcând apel la a pune in valoare Cuvântul lui Dumnezeu prin citirea lui zilnică. Toţi pastorii prezenţi, adventişti şi neadventişti, precum şi preoţii au făcut un angajament de promovare a Cuvântului venind în jurul Bibliei multilingve pentru rugăciunea de consacrare rostită de Marius Munteanu, Preşedintele Conferinţei Moldova.

Apropo de pâine: se găseşte peste tot, în rafturile bibliotecii de acasă, … în multe librării, … ce zici, te interesează!?

Bacau

Miercuri, 28 Ianuarie 2009, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea organizează la capela de pe strada Energiei nr. 23 împreună cu Asociaţia „Conştiinţă şi Libertate” şi Societatea Biblică Interconfesională din România expoziţia „Impactul Bibliei în Istorie”.

La ora 10.00 va avea loc o ceremonie de primire a unei Biblii multilingve speciale ce va călători timp de doi ani de zile în jurul pământului, fiind un unicat având 1500 de pagini şi dimensiuni generoase (45 / 40 cm). Fiecare dintre cele 66 de cărţi ce o formează este scrisă într-o alta limbă, printre care şi Limba Română (Epistola lui Pavel catre Filimon) simbolizand astfel universalitatea mesajului lui Dumnezeu pentru locuitorii acestei planete.

Expoziţia va fi deschisă pe tot cuprinsul zilei de miercuri, în cadrul ei putând fi admirate pe langă hărţi şi imagini cu manuscrise biblice, Biblii din colecţii particulare în diverse ediţii şi limbi, o Biblie scrisă pe o pagină format A2, o Biblie scrisă de câteva mii de tineri pe role mari de hârtie în doar 22 minute (1999) şi o Biblie pe un microfilm de 4 / 4 cm. La această expoziţie, vizitatorii vor putea instala o Biblie pe telefonul mobil şi de asemenea vor primi un plan de citire al Bibliei într-un an de zile.

Evenimentul face parte din proiectul internaţional de promovare a citirii Scripturilor „Urmează Biblia” şi, deşi se adresează în principal Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, motivaţia acestei iniţiative este revitalizarea şi încurajarea creştinilor din orice confesiune religioasă de a studia Biblia în mod personal şi de a urma învăţăturile ei în vieţuirea zilnică. Biblia este sursa primară şi baza oricărei învăţături creştine dar şi un model demn de urmat în această perioadă unde cuvântul „stabilitate” este din ce în ce mai rar.

„Simpozionul şi expoziţia vor urmări să conştientizeze participanţii că la baza crizei multiple de mari dimensiuni pe care o parcurge societatea stă criza morală şi că Biblia oferă o soluţie pentru această criză” a declarat Viorel Dima, coordonatorul proiectului în România. „În acest context”, a mai spus el, „mesajul cel mai important al manifestării va fi: citirea zilnică a Bibliei aduce însănătoşire morală şi oferă putere spirituală având un impact pozitiv asupra calităţii vieţii”.

Detalii la telefon 0744.396.738, pastor Ciprian Iorgulescu