Iasi

Vineri 30 Ianuarie

Casa Cărţii din Iaşi a fost joi, 29 ianuarie 2009 gazda simpozionului cu titlul “Rolul formativ al Bibliei în educaţie şi armonie socială”. Evenimentul a fost organizat de Biserica Adventistă Iaşi şi Departamentul Relații Oficiale/Libertate Religioasă al Conferinţei Moldova, în dorinţa de a atrage atenţia asupra pericolului neglijării Cuvântului lui Dumnezeu într-o societate tot mai secularizată.

În deschiderea manifestării, la care au participat peste 120 de persoane, pastorul Ciprian Iorgulescu a prezentat asistenţei Biblia unicat scrisă în 66 de limbi, simbolul evenimentului “Urmează Biblia” după care a înmânat-o pastorului Burlacu Pavel, acesta primind-o în numele tuturor credincioșilor adventiști din județul Iași.

Au luat cuvântul în cadrul simpozionului pastorul Ghica Costel din partea Bisericii Evanghelice, părintele Cadar Corneliu din partea Episcopiei Romano-Catolice Iaşi, pastorul Căileanu Emil din partea Bisericii Penticostale și Bazgan Doina ziarist. Invitaţii au accentuat în unanimitate rolul Scripturii citite, care poate transforma vieţi şi schimba destine, total diferită de cea necitită cu şanse sigure de a deveni mai devreme sau mai târziu piesă de muzeu.

Pastorii Dima Viorel şi Huţanu Teodor din partea Uniunii Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea din România au îndemnat asistenţa la consacrare în vederea recâştigării respectului şi atenţiei de care trebuie să se bucure Cartea Sfântă. Atât pastorii adventiști și neadventiști cât și preoții prezenți la această manifestare s-au angajat că vor promova Sfănta Scriptură și vor încuraja membrii pe care îi păstoresc să aibă o viață autentică de studiu a Bibliei pentru a-L descoperi pe Dumnezeu.

La final, participanţii au avut prilejul de a vedea expozitia de Biblii, fiind apreciate deopotrivă atât exemplarele rare ale unor ediţii vechi româneşti şi străine, cât şi ediţiile mai recente. În centrul atenţiei a fost însă cea mai uşoară şi portabilă dintre ediţii, nu una cu pagini şi coperţi, ci una vie: cea care poate fi purtata zilnic in inima.

Joi, 29 Ianuarie 2009, Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea împreună cu Asociaţia „Conştiinţă şi Libertate” şi Societatea Biblică Interconfesională din România organizează la „Casa Cărţii” din str. Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 64 expoziţia „Impactul Bibliei în Istorie”.

La ora 10.00 va avea loc o ceremonie de primire a unei Biblii multilingve speciale ce va călători timp de doi ani de zile în jurul pământului, fiind un unicat având 1500 de pagini şi dimensiuni generoase (45 / 40 cm). Fiecare dintre cele 66 de cărţi ce o formează este scrisă într-o alta limbă, printre care şi Limba Română (Epistola lui Pavel catre Filimon) simbolizand astfel universalitatea mesajului lui Dumnezeu pentru locuitorii acestei planete.

Expoziţia va fi deschisă pe tot cuprinsul zilei de joi, în cadrul ei putând fi admirate pe langă hărţi şi imagini cu manuscrise biblice, Biblii din colecţii particulare în diverse ediţii şi limbi, o Biblie scrisă pe o pagină format A2, o Biblie scrisă de câteva mii de tineri pe role mari de hârtie în doar 22 minute (1999) şi o Biblie pe un microfilm de 4 / 4 cm. La această expoziţie, vizitatorii vor putea instala o Biblie pe telefonul mobil şi de asemenea vor primi un plan de citire al Bibliei într-un an de zile.

Evenimentul face parte din proiectul internaţional de promovare a citirii Scripturilor „Urmează Biblia” şi, deşi se adresează în principal Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea, motivaţia acestei iniţiative este revitalizarea şi încurajarea creştinilor din orice confesiune religioasă de a studia Biblia în mod personal şi de a urma învăţăturile ei în vieţuirea zilnică. Biblia este sursa primară şi baza oricărei învăţături creştine dar şi un model demn de urmat în această perioadă unde cuvântul „stabilitate” este din ce în ce mai rar.

„Simpozionul şi expoziţia vor urmări să conştientizeze participanţii că la baza crizei multiple de mari dimensiuni pe care o parcurge societatea stă criza morală şi că Biblia oferă o soluţie pentru această criză” a declarat Viorel Dima, coordonatorul proiectului în România. „În acest context”, a mai spus el, „mesajul cel mai important al manifestării va fi: citirea zilnică a Bibliei aduce însănătoşire morală şi oferă putere spirituală având un impact pozitiv asupra calităţii vieţii”.

Detalii la telefon 0744.396.738, pastor Ciprian Iorgulescu